1 decembrie, prima zi de iarnă

Categories: Uncategorized
Tags: No Tags
Comments: No Comments
Published on: 01/12/2012

Nu sunt patriot. Deloc. Nu am de ce. Istoria pe care o învăţăm noi e frumoasă, e romanţată, dar, din păcate, nu ne spune, textual, că există o mulţime de episoade de laşitate. Da, de laşitate. 23 august 1944, fosta Zi Naţională a României. “Ziua în care bravii ostaşi români au întors armele împotriva armatei germane”. Stop! De fapt, a întoarce armele este exprimarea frumoasă pentru o “trădare ordinară”. Nu e nimic mai josnic decât să-ţi trădezi aliatul, mai ales într-un război ( în ecuaţia asta nu contează cine e “the good guy” şi “the bad guy” ). Mai ales, după ce, timp de aproape 5 ani, ai fost un umil servitor al nemţilor, iar când ai văzut că se împute treaba “ai întors armele”, adică, mai pe româneşte, te-ai dat cu ăla mai puternic. E ca şi cum ai ţine cu altă echipă, în fiecare an, în funcţie de clasament – un fel de suporter de rezultat. Dar cel mai tare mă roade o singură chestie. Dintre toate ţările care au, cât de cât, o populaţie şi o suprafaţă mai însemnată, noi suntem singurii care nu am atacat pe nimeni din proprie iniţiativă. Am stat mereu la căldurică, la noi în ţară, nu ne-am dus peste alţii, cu excepţia campaniilor de peste Prut, unde am mers oricum împreună cu aliaţii nemţi. Toate războaiele noastre au fost de apărare sau de păstrare a independenţei. Multe dintre războaiele celorlalţi au fost de cucerire. Dacă i-ar fi învăţat cineva, ca la fotbal, că atacul e cea mai bună apărare, poate alta era istoria, alta era suprafaţa ţării. Poate… Şi, în final, nişte versuri pe aceeaşi temă: “Dacă ma-nrolaţi în război, mă declar inapt / Căci nu vreau să fiu erou într-o ţară de căcat” ( Cheloo – Fără pic de regie ) 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Welcome , today is Wednesday, 17/01/2018