Legături bolnăvicioase

Categories: Uncategorized
Tags: No Tags
Comments: No Comments
Published on: 25/01/2013

Ceainicul de pe aragaz scotea un şuierat ameninţător, semn că apa fierbea. Totuşi, femeii îi părea mult mai ameninţător chipul buhăit al bărbatului de lângă ea. Nu apucă să ia ceainicul de pe plită, că simţi o palmă grea pe ceafă. Aceeaşi palmă. Palma care o corecta de ani de zile. Ar fi vrut să aibă un bărbat sensibil, atent, aşa cum citea pe blogul băiatului acela aflat etern la pubertate. Otravă parcă îl chema. Ar fi vrut să-l pună şi pe el să citească ce scrie acolo. Din banii strânşi în fiecare lună îşi luase un laptop şi citea diverse bloguri. Era fericită că avea aceeaşi marcă pe care o promova domnul ăla cu faţă de castor şi păr de caniche nespălat, pe care ea, în modestia ei culturală, îl aprecia. Citise despre el prin diverse locuri că e un idiot, care nu ştie limba română şi ia nu ştiu ce pişcoturi. Ei îi plăceau pişcoturile. Probabil că şi domnului acela gras, pe al cărui blog mai intra din când în când, îi plăceau pişcoturile. Altfel nu s-ar explica sutele de kilograme în plus. Nu îi plăcea aşa mult de el, pentru că citise nu ştiu unde că, deşi îşi spunea “seniorul”, jignea femeile dacă nu erau de acord cu el. Aici, domnul ăla durduliu semăna oarecum cu bărbatul ei. Şi el era la fel, chiar mai mult decât atât. Uneori, punea în practică ameninţările, ceea nu ducea doar la dureri, ci şi la bani mai mulţi cheltuiţi pentru fond de ten ca să acopere urmele când se ducea la piaţă. Aşa că nu putea să-l oblige să citească modul în care ar trebui să o trateze. Nu i-ar fi plăcut. Lui nu-i plăcea nimic. Ştia sigur că el nu va citi dulcegăriile de pe blogurile ei de suflet şi nu doar pentru că internetul era un mister pentru el. Chiar dacă l-ar fi convins să citească, ar fi înjurat-o şi ar fi râs de ea, pentru că o emoţionează toate ficţiunile sexuale. Nu ar fi avut cum să înţeleagă astfel de lucruri sensibile un poliţist de la secţia din Centrul Vechi. Da, asta era meseria lui. A celui care acum o privea încruntat şi nu înţelegea de ce nu mestecă mai repede în oala de pe foc. O ura. Nu ar fi vrut s-o ia de nevastă, dar a pus confortul înaintea sentimentelor. Ea era de la ţară şi se pricepea la lucrurile casnice. Gătea, spăla, făcea mereu curăţenie. Pe copii i-a crescut fără nicio problemă, fără ajutor. Şi totuşi o ura. Nu aveau ce sa discute. El nu o înţelegea, ea nu-l înţelegea. Acum o săptămână, nevasta l-a certat, după o tură de noapte, că a întârziat câteva ore. A trebuit să o bată ca să înţeleagă femeia că a avut probleme. Fusese o noapte liniştită până când nişte bodyguarzi, cu care îşi mai împărţeau şpăgile, au avut ideea de a-i bate pe nişte puşti beţivi chiar şi în secţie. Nu era asta problema. Nu era prima oară. Era o înţelegere tacită. În timpul ăsta, din buzunare mai scăpau portofele, telefoane. Totul se împărţea frăţeşte între poliţişti şi bodyguarzi. În seara aceea, cineva a stricat distracţia. S-a găsit un ardelean cu simţ civic să încerce să afle de ce sunt mucoşii ăia bătuţi. Credea că sperie pe cineva cu legitimaţia lui de presă. A fost aşa înfricoşator că l-au bumbăcit bine colegii de la cârciumă chiar când suna la 112. Auzi, simţ civic în 2012. Numai că a fost cu ghinion. Al naibii ardelean le-a adus pe cap numai belele. S-a ajuns până la comandantul secţiei, care a cerut anchetă, dosare penale, s-au depus plângeri la parchet. Tânărul ăla a scris pe un blog din ăla de pe internet, de a citit toată ţara. S-a dat şi la televizor. Îl enervase şi avocatul tânărului. Unul ras pe cap, îmbrăcat impecabil, în negru complet. Era 7 dimineaţa, avocatul fusese luat din pat şi totuşi vorbea fără ezitare numai despre articole de lege, pe care nici şefii de la secţie nu le ştiau. Soneria îi tulbură brusc gândurile bărbatului. Poştaşul îi adusese un plic. Îl ştia bine pe poştaş. Crescuse acolo, în cartier. Până de curând lucrase la o firmă de curierat. Avusese prin decembrie o zi mai proastă şi, la finalul ei, se certase cu o domnişoară, căreia trebuia să-i livreze un colet cu nişte botine. Pentru că-l deranjase că-l rugase să o aştepte să scoată bani de la bancomat şi, pe viitor, să anunţe din timp că livrează, şi-a oprit 10 lei din rest. Nu ştia că domnişoara avea blog şi a scris cu lux de amănunte întâmplarea. Povestea a fost citită şi de şefi, iar el, la 55 de ani, a fost dat afară. Norocul lui că tocmai murise un poştaş din zonă, iar diriginta oficiului era naşa primului lor copil şi l-a angajat imediat. Acum trebuia să ducă pensia bătrânilor din cartier, diverse plicuri. Era totuşi bine că îl mai cinsteau oamenii, mai bea câte un ceai, câte o cafea. Şi acum era sigur că o să bea un ceai fierbinte. Ceainicul de pe aragaz scotea un şuierat ameninţător, semn că apa fierbea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Welcome , today is Saturday, 23/09/2017