Moartea domnului Gică

Gică avea 33 de ani şi era muncitor necalificat. Gică era semi-alcoolic, dependent de păcănele şi scatoalce aplicate nevestei. De când a început campania de reabilitare a blocurilor, Gică avea mai mult de muncă. Gică stătea toată ziua pe schele, muncea şi fluiera după femei, dar nu după toate femeile. Gică avea standarde. Doar femeile bune reprezentau un obiectiv pentru Gică. Atunci când trecea una foarte bună, Gică schimba registrul: fluierăturile şi onomatopeele se transformau în cuvinte. Cuvintele lui Gică se transformau chiar în invitaţii, etern ignorate. “Pfoaaa, Marcele, ia uite-o p-asta! Moaaamăăă, ce bună eşti! Ieşim şi noi la un suc? Dau o cafea, aici, la magazin? Ce craci ai făăăi, dă-te jos de pe cal, că s-a terminat războiul! Marcele, ce i-am zis-o! Femeile astea e proaste rău, bă! Hă, hă, hă!” Din fericire păcate, Gică nu mai este printre noi. Săptămâna trecută, studenta Felicia i-a venit de hac, involuntar. Gică, având o bucată de brânză în mâna stângă şi ţigara în dreapta, a văzut-o pe Felicia şi şi-a încercat norocul: “Pisiii, vin şi eu pe la tine să îţi arăt o schemă nouă?”. Felicia a întors capul, s-a uitat spre schela aflată în dreptul etajului 5, a zâmbit şi i-a spus: “Da. Scara 2, apartamentul 72, interfon 72C.” De emoţie, simţind că ar putea să dea marea lovitură, Gică s-a dezechilibrat şi a căzut de pe schelă. Gică a murit pe loc. Gică nu purta cască de protecţie.